Mai ai 21 de săptămâni de sarcină!
Corpul tău în săptămâna 19 de sarcină
Băiat sau fată, ce crezi că ai? Din săptămâna 19 de sarcină se poate face ecografia de morfologie fetală de trimestru doi (deși medicii preferă să aștepte până la 20-22 de săptămâni), în timpul căreia se poate confirma și sexul bebelușului. Săptămâna 19 de sarcină poate fi cea în care medicul să îți spună dacă ai băiat sau fată, dar morfologia fetală de trimestru doi are alt scop. Este cea mai detaliată investigație imagistică de până acum, în timpul căreia se verifică dacă fătul se dezvoltă normal. La această ecografie se măsoară și circumferința craniană și cea abdominală, precum și lungimea femurului fătului și se pot detecta, într-o anumită proporție, defecte precum: spina bifida, absența rinichilor sau rinichi anormali, defectele de perete abdominal, buza de iepure. Vei răsufla ușurată să treci cu bine de această investigație.
Simptome în săptămâna 19 de sarcină
Nu doar gândurile despre cum să vopsești camera bebelușului – roz sau bleu – te țin trează în nopțile din săptămâna 19 de sarcină. Te pot deranja cârceii nocturni sau crampele musculare în sarcină.
Ar fi indicat să faci pregătirea pentru alăptare încă din perioada prenatală, pentru ca atunci când bebelușul se va naște, tu să știi deja cum să-l pui corect la sân din prima oră. Un consilier în alăptare te susține în perioada alăptării, îți arată practic cum să poziționezi corect bebelușul la sân, te ajută să găsești pozițiile de alăptat confortabile pentru tine și bebeluș și te îndrumă pentru a putea trece peste toate provocările care pot apărea pe parcursul alăptării și pentru a înțelege nevoile bebelușului. Sfaturile unui consilier în alăptare îți cresc încrederea în tine, iar aceasta este esențială pentru ca alăptarea să fie un succes

Mirela Păcălici
Educator Perinatal SAMAS și consultant în alăptare
Este posibil să experimentezi amețeli în săptămâna 19 de sarcină. De ce se întâmplă asta? Inima este mai solicitată pompând un volum crescut de sânge printr-un sistem circulator în plină expansiune. Nivelul crescut de progesteron relaxează vasele de sânge și le lărgește, astfel încât bebelușul să primească suficientă hrană. Cum la creier sângele ajunge mai încet (implicit și oxigen), te poți simți destul de amețită. Pe de altă parte, când glicemia scade, iar tu te deshidratezi, te vei simți amețită.
Masca de sarcină este posibil să se contureze deja din această a 19-a săptămână de sarcină. Pe nas, obraji și frunte îți pot apărea pete închise la culoare. Hormonii sunt de vină pentru hiperpigmentările sau decolorările pielii în sarcină. Expunerea la soare accentuează pigmentarea pielii și mai mult, așa că este bine (și din acest motiv) să folosești cremă cu protecție solară și să stai, pe cât posibil, la umbră.
Bebelușul tău în săptămâna 19 de sarcină
Bebelușul în săptămâna 19 de sarcină are 15 cm și 230 g. Începe să își stabilească ciclurile de somn și veghe deja, iar zgomotele și mișcările îl pot deranja.
Unghiile bebelușului sunt și ele deja formate în această a 19-a săptămână de sarcină, iar el se mișcă frenetic în culcușul lui intrauterin. Nu ai simțit încă mișcările lui bebe până în săptămâna 19 de sarcină? Nu te panica: el se mișcă, doar că tu nu ai perceput încă mișcările sale.
Dacă vrei să afli mai multe despre fiecare săptămână de sarcină, folosește Calculatorul de Sarcină și intră în programul Sarcina ZEN.