Mai ai 11 săptămâni de sarcină!
Corpul tău în săptămâna 29 de sarcină
În săptămâna 29 de sarcină ești însărcinată în luna a 7-a. Ține minte, însă, că medicii nu țin cont de luni, ci de săptămânile de sarcină: 40 de săptămâni, cât durează în medie o sarcină, nu înseamnă însă 10 luni, ci 280 de zile, iar în primele 2 săptămâni, îți amintești, nu erai, de fapt, gravidă. Când ești în săptămâna 29 de sarcină ai deja o burtică mare încât, cel mai probabil, deja nu-ți mai vezi vârfurile picioarelor atunci când stai ridicată. Este posibil să fi luat deja 8 kilograme în sarcină și pentru că în ultimele săptămâni are loc creșterea cea mai accelerată a bebelușului, acum trebuie să acorzi un plus de atenție alimentației tale și să ții greutatea sub control. Prea multe kilograme în plus cresc riscul de diabet gestațional, preeclampsie și naștere prematură.
Multe dintre simptomele din săptămâna 29 de sarcină se observă și se simt foarte ușor, dar alte schimbări rămân neobservate. Ca faptul că deja la 29 de săptămâni de sarcină corpul tău produce primul lapte care va hrăni bebelușul la venirea pe lume. Nivelul de prolactină – hormonul responsabil cu producția de lapte – crește mult în ultimul trimestru de sarcină și s-ar putea să fie nevoie să-ți pregătești tampoanele pentru sâni de pe acum.
Iată ce se întâmplă la 29 de săptămâni de sarcină cu tine și bebelușul tău.
Simptome în săptămâna 29 de sarcină
Corpul tău cară deja multe kilograme în plus, iar ligamentele și încheieturile sunt relaxate, pregătind corpul pentru naștere. Nu e de mirare, deci, că simți dureri de spate sau crampe musculare, care pot fi mai intense dacă ești însărcinată cu gemeni.
Nu te speria dacă în săptămâna 13 de sarcină observi secreții vaginale mai abundente. Leucoreea este cauzată de nivelul crescut de estrogen și de fluxul sanguin mărit din zona pelviană. Secreția are rolul de a menține flora bacteriană în echilibru, protejând canalul de naștere. Folosește un absorbant zilnic (în niciun caz tampon intravaginal!) dacă secreția este mai abundentă. Schimbări mari se petrec la nivelul sistemului digestiv al bebelușului în săptămâna 13 de sarcină. Intestinele, care erau găzduite într-o cavitate a cordonului ombilical, s-au mutat deja în abdomenul bebelușului, iar placenta crește foarte mult, pentru a putea acoperi nevoile nutriționale în continuă creștere ale bebelușului tău.

Dr. Octavia Puiu
Medic Primar Obstetrică-Ginecologie
Dacă ai uitat complet de următoarea consultație prenatală nu te învinovăți prea tare. Cercetările arată că așa-numitul ”creier de sarcină” nu este doar un mit. Creierul funcționează altfel în timpul sarcinii, crescând activitatea în zona asociată cu emoțiile, acesta fiind mecasimul prin care natura se asigură că te vei conecta emoțional la bebelușul tău și vei face din nevoile lui o prioritate. Amnezia de sarcină sau ”momnezia”, cum o numesc americanii, este un simptom obișnuit pentru săptămâna 29 de sarcină.
Bebelușul tău în săptămâna 29 de sarcină
Greutatea copilului la 29 săptămâni de sarcină a ajuns la 1,2 kg și se va tripla în următoarele 11 săptămâni de sarcină. Bebelușul tău are acum 39 cm: ai un mic uriaș în burtica ta!
Pe măsură ce se formează depozite de grăsime sub piele, aceasta are mai puține încrețituri și se netezește. Grăsimea albă, cum mai este numită, este diferită de grăsimea brună pe care o acumula fătul până acum și care era necesară pentru reglarea temperaturii corpului. Grăsimea albă (aceeași pe care o ai și tu) este folosită de bebeluș ca sursă de energie.
Dacă vrei să afli mai multe despre fiecare săptămână de sarcină, folosește Calculatorul de Sarcină și intră în programul Sarcina ZEN.