Mai ai 4 săptămâni de sarcină!
Corpul tău în săptămâna 36 de sarcină
Din săptămâna 36 de sarcină până când vei naște vei merge mai des la consult: în fiecare săptămână sau cel mult la 14 zile. Dacă s-ar naște în săptămâna 36 de sarcină, bebelușul tău ar fi considerat încă prematur, deși la această vârstă gestațională este complet dezvoltat. La fiecare dintre aceste ultime consultații în sarcină ți se vor monitoriza greutatea și tensiunea: valori prea mari ale tensiunii în sarcină pot indica o preeclampsie.
Așteaptă-te la crampe la picioare în această a 11-a săptămână de sarcină. Durerile ascuțite de mușchi te pot trezi noaptea. Bea suficientă apă și asigură-te că alimentația ta în sarcină conține suficient potasiu și magneziu. Membranele care lipeau degetele de la mâini și picioare au dispărut: în săptămâna 11 de sarcină bebelușul tău are degetele separate, iar unghiile încep să se dezvolte. Bebelușul are deja caracteristici distinctive umane în săptămâna 11 de sarcină: mâinile și picioarele sunt poziționate în fața trunchiului, urechile sunt aproape formate, la fel și nările, limba și vălul palatin, iar foliculii de păr apar pe cap, dar și pe restul corpului.

Dr. Octavia Puiu
Medic Primar Obstetrică-Ginecologie
Consultațiile prenatale din ultimele săptămâni de sarcină sunt un bun prilej de a afla de la medic cum se va desfășura nașterea și ce se va întâmpla din momentul în care vei ajunge la maternitate.
Simptome în săptămâna 36 de sarcină
Durerile de spate în săptămâna 36 de sarcină sunt frecvent întâlnite. Și destul de puternice.
Uneori este greu să diferențiezi între durerea centurii pelviene, durerile de spate și durerile provocate de inflamarea nervului sciatic. Durerile pot fi moderate sau intense și te pot împiedica să dormi. Și burtica deja foarte crescută îți sabotează perioadele de odihnă. Somnul este însă o necesitate, mai ales că trebuie să te pregătești pentru naștere, care este solicitantă. Exerciții de yoga sau o muzică de relaxare ascultată în căști pot fi de folos. În această fază a sarcinii este contraindicat să dormi pe spate, pentru că toată greutatea care te presează va accentua durerile de spate, va agrava hemoroizii, va interfera cu circulația și va reduce fluxul de oxigen către tine și bebeluș. Vei descoperi că cea mai bună poziție de somn este semiverticală, iar toate pernele din casă îți vor deveni recuzită de ajutor.
Dacă ai un episod de diaree în săptămâna 36 de sarcină, el poate fi un prim semn de travaliu. Hormonii care pregătesc corpul pentru naștere acționează mai puternic și dacă până acum au încetinit sistemul digestiv, pot provoca un efect contrar.
Alte posibile simptome în săptămâna 36 de sarcină: balonare, arsuri stomacale, indigestii, constipație, hemorozi, edeme, amorțeala mâinilor și picioarelor, iritații și măncărimi ale pielii.
Bebelușul tău în săptămâna 36 de sarcină
Ce face bebe la 36 de săptămâni de sarcină? Crește cât Făt-Frumos din basme. Are deja 47 cm și 2,6 kg și arată ca un omuleț. Are semnificativ mai puțin spațiu de mișcare. Dar are, în schimb, pielea mai netedă.
Sistemul circulator al bebelușului este pregătit pentru venirea pe lume, dar cel digestiv mai are nevoie de timp pentru a se maturiza, dat fiind că bebelușul a depins de cordonul ombilical pentru a se hrăni.
Dacă vrei să afli mai multe despre fiecare săptămână de sarcină, folosește Calculatorul de Sarcină și intră în programul Sarcina ZEN.